UNIUNEA NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMANIA


Cautare pe site

Istoric

   Rolul notarului | Cadrul organizatoric | Cadrul legislativ | Alegerea notarului | Onorarii si taxe | Institutul Notarial Roman | Casa de pensii | Casa de Asigurari | Istoric | Dimensiune internationala


    Institutia, în forma ei actuala, dateaza din 17 noiembrie 1995, data la care fostele Notariate de Stat si-au încheiat activitatea, luând fiinta institutia notarului public, asa cum este cunoscuta astazi publicului larg. Totusi, nu credem ca este lipsit de interes sa amintim ca primele forme de organizare notariala au aparut pe teritoriul românesc în plin Ev Mediu, atestarile documentare cu privire la acestea plasând începuturile institutiei undeva între secolul XIII si secolul XIV. Atât cancelaria princiara si cea domneasca, cât si "locurile de adeverire" constituie, în timp, un ansamblu de practici privind redactarea, autentificarea, pastrarea si copierea actelor ce-si trag originea din sistemul de functionare al cancelariei papale si, mai departe în timp, din cel roman. În toate provinciile românesti, statutul notarului (logofat, gramatic, în Tara Româneasca si Moldova) a fost de la început bine delimitat, iar proeminenta sociala, precum si nivelul taxelor percepute pentru redactarea actelor - în majoritate privind litigii de proprietate - au facut ca aceasta functie sa fie foarte cautata, uneori aceasta îndeletnicire transmitindu-se în familie. Implicati în întocmirea actelor publice si private, a tratatelor internationale, notarii îsi împrumuta anume formule, adopta stilul vecinilor, preiau unii de la altii diferite forme, culori, dimensiuni ale sigiliilor (de aur, de ceara, de fum) cu care autentificau actele respective. Interpreti ai textelor de lege, redactori ai întregului corp de documente publice si private, cu valoare probatorie. În Evul Mediu, notarii constituie unul din primele corpuri profesionale structurate din tara. Indiferent de politica domnilor, de starea de suveranitate, suzeranitate ori dependenta, de instituirea regimului fanariot în Tara Româneasca si Moldova, ori de dominatia austriaca, apoi austro-ungara în Transilvania, notarii au vegheat la întocmirea cât mai riguroasa a actelor. Timp de mai bine de câteva secole, au existat în paralel compartimentele notariale de pe lânga judecatoriile ce functionau în Principatele Române, precum si notarii publici care îsi desfasurau activitatea în Transilvania si Bucovina de Nord. Aceste doua sisteme paralele vor disparea o data cu aparitia noii legislatii notariale, care a instituit notariatul de stat. Astfel ca, în conformitate cu Decretul nr. 79/31.03.1950, ia fiinta Notariatul de Stat, ulterior restructurat în temeiul Decretului nr.377/1960, ca organ administrativ cu atributii specifice procedurii necontencioase. Prin aparitia Legii notarilor publici si a activitatii notariale, nr. 36/1995, sunt abrogate textele de lege, mentionate mai sus, stabilindu-se bazele moderne pentru desfasurarea activitatii notariale. În România, noul sistem de organizare, potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notariale, nr. 36/1995 a însemnat trecerea de la sistemul etatizat la unul liberal, configurat în special de statutul autonom al functiei de notar public.






Back pageBack to top