UNIUNEA NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMANIA


Cautare pe site

Renașterea notariatului public

   Notari publici făuritori ai României Mari | Activitatea notarială din Evul Mediu până la constituirea statului român modern | Transilvania, Bucovina și Basarabia. Instituționalizarea profesiei | Notariatul public între 1918 - 1950 | Etapa notariatului de stat (1950 – 1990) | Renașterea notariatului public

NOTARIATUL PUBLIC ROMÂN  ÎN ANUL CENTENARULUI MARII UNIRI 1918 – 2018 RECURS LA MEMORIE

Renașterea notariatului public


Democratizarea societății românești, consacrarea constituțională a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, printre care și dreptul de proprietate privată, trecerea la economia de piață și dezvoltarea liberei inițiative au avut un impact puternic asupra notariatelor de stat. Rolul instituției notariale a crescut, profesioniștii în domeniu fiind confruntați cu schimbări legislative care le-a mărit considerabil lista competențelor. În 1990 existau la nivelul întregii țări 99 de unități notariale, din care 40 erau organizate la nivel județean, 58 erau locale, acestora adăugându-li-se și notariatul Municipiului București. În cadrul acestor unități profesau 289 de notari de stat și 514 cadre auxiliare – resursă umană ce s-a dovedit total insuficientă o dată cu explozia activităților specifice economiei de față. Iată doar un exemplu din nenumăratele existente la nivelul țării: cei 9 notari de stat și cei 5 secretari care activau în cadrul Notariatului de stat al sectorului 5 au avut în lucru în anul 1993 un număr de 111.604 acte notariale. Lipsa acută de personal se adăuga bazei materiale extrem de precare, situație care impunea urgent o rezolvare. Soluția a fost reînființarea notariatului public – pas decisiv pe calea reformelor instituțiilor juridice din România democrată.

În mai 1990, Dumitru Viorel Mănescu, notar șef la Notariatul de Stat al Sectorului 3 București, depunea la Ministerul Justiției proiectul de decret – lege privind reorganizarea notariatului, datat 8 mai 1990. Deși constituia un moment de referință în reforma notariatului de stat, proiectul nu a reprezentat o prioritate pentru Ministerul Justiției. În aceeași perioadă, au loc alte două inițiative vizând același obiectiv: cea a notarului de stat Ion Cheresteșiu din Carei și cea a grupului de la Brașov. Acesta din urmă îi reunea pe Nicolae Bălan – fost notar șef al Notariatului de Stat Brașov, Ecaterina Csorik și Ion Marin, care au redactat un alt proiect de lege privind înființarea notariatului public, proiect care a avut aceeași soartă cu cel anterior. Grupului i s-a alăturat ulterior notarul de stat Petru Tănase, acesta având să fie ales deputat în Parlamentul României, poziție din care a avut un rol decisiv în promovarea actului renașterii notariatului public în România – Legea notarilor publici și a activității notariale nr.35/1995.

Complexitatea procesului de tranziție de la notariatele de stat la cele publice, necesitatea adaptării structurilor notariatului la schimbarea de paradigmă în materie de proprietate, precum și nevoia de concretizare a aspirațiilor profesionale ale notarilor de stat au impus urgența înființării unui for reprezentativ la nivel național. Este vorba despre „Asociația pentru promovarea instituției notarilor publici din România”, organizație profesională avându-i la conducere pe Ion Marin ca președinte, Dumitru Viorel Mănescu – vicepreședinte și Petru Tănase – secretar. Punctul de vedere al profesioniștilor în domeniul notarial din toată țara devenea astfel public, iar promovarea principiilor de reorganizare a profesiei în concordanță cu schimbările ce aveau loc la nivelul întregii societăți devenea mult mai activă. Încă de la început, Asociația atrăgea atenția forurilor decizionale că forma de organizare propusă nu trebuia privită ca o simplă acțiune de privatizare, ci definea prin atribuții și scop, o Instituție Publică, indispensabilă oricărui stat de drept.

În paralel cu demersurile notarilor de stat, Ministerul Justiției a inițiat, la rândul său, un proiect legislativ de organizare a profesiei și activității notariale, la a cărui elaborare au fost consultați și notarii de stat Dumitru Viorel Mănescu, Ion Marin și Ion Cheresteșiu. Această nouă inițiativă legislativă de reînființare a notariatului public era apreciată în anul 1992 de către Erik Harremoes, director adjunct al Afacerilor Juridice din Consiliul Europei, ca fiind un pas important în direcția democratizării României. În contextul în care și celelalte foste țări comuniste urmau același traseu, adoptând recomandarea Consiliului Europei de reînființare a notariatului public, pe plan intern se impunea necesitatea ajungerii la un numitor comun a inițiativei emanate de minister cu punctele de vedere promovate notarii de stat prin intermediul reprezentanților lor. În cele din urmă, tenacitatea, consecvența și profesionalismul notarilor români a pus în mișcare forurile decizionale la cel mai înalt nivel și, în 1995 eforturile au dat roade, o dată cu promulgarea Legii notarilor publici și a activității notariale prin Decretul nr.109 din 11 mai 1995. Peste câteva luni de zile, pe 8 septembrie 1995, organizarea primului Congres al notarilor publici din România marca renașterea profesiei sub auspiciile democrației și statului de drept.

Astăzi, la mai bine de două decenii de la acest moment istoric, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, notarii publici își reafirmă profesiunea de credință, aceea de gardieni ai interesului public, păstrători ai patrimoniului memoriei juridice a actelor și pioni esențiali în sistemul de administrare a justiției preventive.
Back pageBack to top