Legea care guverneaza procedura succesorala este determinata de data decesului persoanei a carei succesiune se dezbate.

• Daca decesul a survenit inainte de data de 1 octombrie 2011, legea care se aplica este Codul Civil de la 1864, respectiv Legea nr. 319/1944 in ceea ce priveste dreptul sotului supravietuitor. In acest caz, termenul de optiune succesorala este de 6 luni de la data decesului.
• Daca decesul a survenit dupa data de 1 octombrie 2011, atunci se aplica noul Cod Civil, intrat invigoare la 1 octombrie 2011, iar in acest caz, termenul de optiune succesorala este de 1 an de la data decesului. In cazul succesiunilor deschise dupa data de 1 octombrie 2011, daca defunctul a fost casatorit, intre sotul supravietuitor si mostenitori se incheie si un act de lichidare a regimului matrimonial.

    In ceea ce priveste competenta, regula generală este că moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului.

    Procedura succesorală notarială se poate deschide numai în baza certificatului de deces ( pentru dezbaterea succesiunii cetatenilor romani carora li s-a emis certificat de deces de catre o autoritate straina, este obligatorie transcrierea certificatului de deces la autoritatile romane) .

    Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim.

    În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileste calitatea mostenitorilor legali si a celor testamentari (legatarilor) , întinderea drepturilor acestora, precum si compunerea masei succesorale. Calitatea de mostenitor si numarul acestora se stabilesc prin acte de stare civila si cu martori, iar bunurile ce compun masa succesorala se dovedesc prin înscrisuri sau orice ale mijloace de proba admise de lege.

    Certificatul de mostenitor legal sau testamentar, cuprinde constatarile referitoare la masa succesorala, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. Cate un exemplar al certificatului de mostenitor se elibereaza fiecaruia dintre mostenitorii legali sau testamentari, dupa caz, dupa achitarea taxelor succesorale si a onorariilor.

    Codul fiscal prevede scutire de impozit pentru succesiunile care se dezbat in termen de 2 ani de la data decesului. In cazul in care acest termen se depaseste, succesorii datoreaza un impozit de 1 % din valoarea imobilelor cuprinse in masa succesorala. Acest impozit se datoreaza si in cazul eliberarii unui certificat de mostenitor suplimentar cu privire la un imobil, chiar daca certificatul de mostenitor initial a fost emis in cadrul termenului de 2 ani. Impozitul se achita tot la notarul public, care are obligatia de a-l vira la bugetul de stat.


    Acte necesare la dezbaterea succesiunii in cadrul procedurii notariale

• 1. Cererea – se completeaza in fata notarului public. Cererea va cuprinde: data decesului si ultimul domiciliu al defunctului; numele, prenumele si domiciliul succesibililor, bunurile succesorale si eventualele datorii ale defunctului;
• 2. Actele de stare civila: (certificatul de deces al autorului, certificatul de nastere al succesorilor, si, dupa caz, certificatul de casatorie).
• 3. Actele de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile ale defunctului si certificate de atestare fiscala eliberate de Primarie (Directia de Taxe si Impozite Locale) si Administratia Financiara, referitoare la bunurile mobile si imobile ale defunctului.
• 4. Doi martori în completarea probelor privind existenta mostenitorilor
• 5. Pentru cei ce nu pot lua parte personal la dezbateri se va prezenta procura succesorala de reprezentare în forma autentica.
• 7. Testament (autentic sau olograf), daca defunctul a intocmit un astfel de act.

DIVORŢUL
prin acordul soţilor prin procedură notarială

    Dacă soţii sunt de acord cu divorţul, se pot prezenta în vederea desfacerii căsătoriei la notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor care poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor eliberându-le un certificate de divorţ, potrivit legii.

    Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care exista copii minori (din casatorie sau din afara casatoriei, naturali si/sau adoptati), numai atunci cand:

• soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sotii îl vor purta după divorţ,
• soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi,
• soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la stabilirea locuinţei copiilor după divorţ,
• soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii,
• soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

    În procedura constatării divorţului prin acordul soţilor, când există copii minori, este obligatoriu să se realizeze raportul de anchetă psihosocială.

    Procedura notarială a divorţului este următoarea:

    1. Soţii se prezintă personal, cu actele de identitate, certificatele de naştere şi certificatul de căsătorie în original, la notarul public în vederea depunerii cererii de divorţ. În situaţia în care există copii minori, părinţii vor prezenta şi certificatele de naştere ale copiilor în original. Prin excepţie, cererea de divorţ se poate depune şi prin mandatar cu procură specială autentică. Reprezentarea convenţională este admisă doar la depunerea cererii de divorţ, iar procura autentică trebuie să conţină elementele esenţiale de învestire şi să consemneze că există acordul soţilor cu privire la toate elementele care atrag competenţa notarului public.
    2. După ce notarul public constată că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare demarării procedurii notariale de desfacere a căsătoriei, acordă un termen de reflecţie de 30 de zile şi solicită îndeplinirea formalităţilor necesare în legătură cu minorul, dacă este cazul, respectiv: anchetă psihosocială şi audierea minorului.
    3. La expirarea termenului de 30 de zile, calculate conform Codului de procedură civilă, părţile trebuie să se prezinte personal la notarul public. Dacă acestea stăruie în cererea de divorţ şi celelalte condiţii sunt îndeplinite, inclusiv raportul de anchetă psihosocială şi audierea minorului, dacă este cazul, notarul public emite certificatul de divorţ fără a face menţiuni în acesta despre vreo culpă.
    4. Dacă la termenul acordat nu s-a depus raportul de anchetă psihosocială şi, din motive întemeiate, nu s-a putut audia minorul, la solicitarea ambilor soţi care stăruie în cererea de divorţ, se pot acorda şi alte termene, numai în vederea îndeplinirii celor două condiţii. Încheierile pentru acordarea unui alt termen nu pot avea ca motivare decât lipsa anchetei psihosociale şi/sau imposibilitatea audierii minorului.

    Pentru divorţul fără copii minori se poate acorda un singur termen.

    Procedurile care se vor îndeplini în cadrul divorţului cu minori se vor desfăşura în prezenţa ambilor soţi.

    Pentru constatarea acordului asupra aspectelor privind minorul, notarul public va autentifica convenţia soţilor, care va fi menţionată în certificatul de divorţ.

    După stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului şi desfacerea căsătoriei prin emiterea certificatului de divorţ, notarul public, poate în baza acordului foştilor soţi, să modifice cuantumul obligaţiei de întreţinere.

    Orice modificare a convenţiei iniţiale cu privire la modalitate de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi copil şi stabilirea contribuţiei la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale minorului se poate face printr-o convenţie autentică, cu respectarea tuturor condiţiilor cerute pentru prima convenţie, respectiv raportul de anchetă psihosocială, audierea minorului şi acordul părinţilor.

    

• Acordarea de consultaţii
• Legalizarea copiilor de pe înscrisuri
• Efectuarea şi legalizarea traducerilor
• Legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor
• Certificarea unor fapte
• Darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi
• Primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi
• Actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor
• Înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

        Acordarea de consultaţii

    La solicitarea părţii sau pe baza unui contract cu durată determinată, notarul public acordă consultaţii în orice probleme cu implicaţii notariale care privesc dreptul civil, dreptul societăţilor comerciale, dreptul familiei şi dreptul proprietăţii intelectuale şi altele. În funcţie de solicitarea părţii şi de complexitatea speţei consultaţiile pot fi scrise sau verbale.


        Legalizarea copiilor de pe înscrisuri

    Este acea procedură prin care notarul public, căruia i-a fost prezentat un înscris sau document în original, realizează prin mijloace tehnice (fotocopiere) copii ale acestora, pe care le conformează cu originalul.
    Nu se pot realiza copii legalizate de pe înscrisurile sau documentele prezentate notarului în copie simplă, de pe documentele care poartă menţiunea "conform cu originalul", de pe cele care au fost deja legalizate sau de pe cele la care partea nu se află în posesia originalului oficial (cazul hotărârilor judecătoreşti).
    Hotărârile judecătoreşti se legalizează întotdeauna de către instanţa judecătorească care le-a pronunţaţ, astfel cum este menţionată în antetul fiecărei hotărâri.


        Efectuarea şi legalizarea traducerilor

    Notarul public care este autorizat şi ca traducător poate efectua traduceri în şi din limba pentru care a fost autorizat de către Ministerul Justiţiei. În acest caz, traducerea efectuată de către notarul public nu mai trebuie supusă nici unei alte formalităţi pentru a fi valabilă şi recunoscută (excluzând situaţia în care este necesară apostilarea sau supralegalizarea).
    Dacă traducerea a fost efectuată de către un traducător autorizat de către Ministerul Justiţiei, care are depus specimenul de semnătură la un birou notarial, părţile se pot prezenta la biroul respectiv pentru a cere legalizarea semnăturii traducătorului de pe traducerile primite, în absenţa traducătorului. În caz contrar, traducătorul autorizat va trrebui să se prezinte personal la un birou notarial, unde va face dovada calitaţii sale prin prezentarea autorizaţiei, înainte de a solicita legalizarea semnăturii pe care o va depune pe traducerile efectuate, în faţa notarului public.


        Legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor

    La cererea părţii, notarul public poate legaliza semnătura părţilor (adică garanta faptul că semnătura aparţinei într-adevăr persoanei menţionate ca semnatară în actul respectiv) numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma autentică ca o condiţie de valabilitate a actului.
    Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate. Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să semneze în faţa sa toate exemplarele înscrisului.
    La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public. Acest lucru este util în practică pentru administratorii societăţilor comerciale la momentul înfiinţării acestora, pentru depunerea semnăturii autorizate la bancă, etc.
    Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.


        Certificarea unor fapte

    La cererea părţii, notarul public poate certifica, adică confirma ca fiind reale, următoarele fapte pe care le constată personal:

• faptul că o persoană se află în viaţă
• faptul că o persoană se află într-un anumit loc
• faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere certificarea
• faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat sau nu într-o anumită zi şi la o anumită oră intr-un anumit loc şi declaraţia acesteia
• rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale
• certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse
• certificarea altor fapte

    Notarul public poate certifica şi procesele-verbale şi hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor societăţilor comerciale, printr-o încheiere în care se vor menţiona data şi locul adunării, faptul semnării procesului-verbal sau a hotărârii de către preşedintele adunării generale sau de către toţi participanţii. La cererea preşedintelui sau a unei părţi dintre participanţii la adunarea generală, notarul public poate stabili identitatea participanţilor.


        Darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi

    Prin această procedură, notarul public confirmă faptul că actul respectiv există la data la care i-a fost prezentat acestuia, data trecută în încheiere emisă de notar nemaiputând fi contestată ulterior de către terţi. Această procedură este utilă atunci când părţile, aflate în posesia unui înscris sub semnătură privată (încheiat numai între ele, fără intervenţia vreunei autorităţi) trebuie să facă dovada că actul exista la o anumită dată în timp.


        Primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi

    Părţile au posibilitatea de a depune înscrisuri (diferite tipuri de acte autentice sau sub semnătură privată) sau documente (acte de stare civilă, hotărâri judecătoreşti, acte administrative, evidenţe fiscale sau bancare, etc.) spre păstrare la biroul notarial, pentru o perioadă mai scurtă (câteva zile) sau mai lungă (luni sau ani) în funcţie de nevoile lor concrete. Această procedură este extrem de utilă pentru situaţiile în care mai multe părţi nu se înţeleg cu privire la care dintre ele să păstreze actele respective (de ex.: cazul moştenitorilor în cadul procedurii succesorale) sau atunci când din motive practice părţile nu se mai pot întâlni personal la momentul la care aceste acte trebuie predate conform înţelegerii prealabile (de ex.: vânzătorul este stabilit în străinate şi trebuie să-i predea cumpărătorului actele de proprietate în original la data achitării integrale a preţului vânzării).


        Actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor

        În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 58/1934, asupra cambiei şi biletului la ordin şi ale art. 43 din Legea nr. 59/1934, asupra cecului, refuzul celui obligat să plătească suma prevăzută pe titlul de valoare de a accepta sau de plati acea sumă trebuie să fie constatat printr-un act autentic (protest de neacceptare sau de neplată). Protestul trebuie făcut în termenele fixate de fiecare lege specială în parte.


        Înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

    Potrivit art. 2 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2000, privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare constituie un sistem de evidenţă a priorităţii ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri, care asigură înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, a operaţiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevăzute de lege, precum şi publicitatea operaţiunilor juridice prevăzute de lege.

    Orice creditor ipotecar care, în scopul obţinerii unui rang de prioritate, doreşte să facă publică existenţa unei ipoteci mobiliare asupra unui bun, potrivit dispoziţiilor Codului civil, trebuie să se adreseze unui operator/agent autorizat al Arhivei, cu plata taxei stabilite de lege şi a tarifului corespunzător stabilit de acel operator. Înregistrarea efectuată în Arhivă de către operatori/agenţi autorizaţi, prin redarea fidelă a conţinutului formularului tip completat de solicitantul înscrierii se numeşte aviz de ipotecă.

    Rolul Arhivei este de protejare a creditorilor care şi-au constituit ipoteci mobiliare înscrise la Arhivă, precum şi de avertizare a potenţialilor creditori asupra contractelor de ipotecă încheiate anterior. Înscrierea în Arhivă conferă creditorului ipotecar dreptul de a-şi putea recupera creanţa prin executarea bunului ipotecat de debitor, înaintea creditorilor ipotecari ale căror drepturi asupra bunului ipotecat au un rang de prioritate inferior. Consultarea Arhivei oferă creditorilor date exacte prin care pot evalua riscul unei tranzacţii ce urmează a fi încheiată cu un debitor.

    În prezent, au calitate de agenţi ai Arhivei următoarele birouri notariale:http://www.mj.romarhiva.ro

    În situaţia în care actul dvs. notarial a fost pierdut sau distrus puteţi solicita eliberarea unei copii legalizate din arhivă sau a unui duplicat, cu valoare de original.

    În funcţie de data întocmirii actului dvs. şi de instituţia emitentă, aveţi 2 posibilităţi:

• pentru actele autentice emise de fostul Notariat de Stat, în perioada 1954-octombrie 1995, vă puteţi adresa Camerei Notarilor Publici competente, în funcţie de localitatea în care s-a aflat notariatul de stat respectiv, sub rezerva preluării de către acestea a arhivelor notariale de la instanţele de judecată;
• pentru actele autentice emise de către notarii publici, în perioada noiembrie 1995 – la zi, vă puteţi adresa direct biroului notarial emitent. În situaţia în care biroul nu mai există, vă puteţi adresa Camerei Notarilor Publici competente, care vă va soluţiona cererea, dacă a preluat arhiva notarului respectiv sau vă va orienta către biroul notarial în funcţiune care a preluat arhiva notarului respectiv.

    Pentru actele autentificate înainte de anul 1954, de către secţiile de notariat ale diferitelor tribunale din ţară, copiile se pot obţine numai de la direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale ale României.

    Copiile de pe actele aflate în arhiva birourilor notariale şi a Camerelor Notarilor Publici se eliberează contra cost, numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim.