UNIUNEA NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMANIA


Cautare pe site

Acte necesare

   Solutionarea unei succesiuni la notarul public | Incheierea unui contract de vanzare-cumparare, de schimb, de intretinere sau de donatie | Intocmirea unui testament | Constituirea unei societati comerciale, a unei asociatii sau a unei fundatii | Alte acte | Drept international privat | Norme metodologice RNECD

    Acte necesare


 Acte necesare pentru autentificarea unui contract vanzare - cumparare a unui apartament sunt:



  I. Înstrainari de bunuri imobile   



Acte necesare pentru autentificarea unui contract vanzare - cumparare a unui apartament sunt:



1. Acte de proprietate in original

a) in cazul actelor incheiate in baza Decretului-Lege nr.61/1990 privind vanzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie, Legii nr.85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, adica pentru imobilele cumparate din fondul locativ al statului :

- contract de vanzare - cumparare; - proces -verbal de predare-primire a locuintei; dupa caz, contract de imprumut

- dovada de achitare integrala ; aceleasi acte de mai sus precum si contractul de construire sunt valabile pentru cele dobandite inainte de 1989, prin Legea nr.4/1973 privind dezvoltarea constructiei de locuinte si vanzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie si Legea nr.9/1968 pentru dezvoltarea constructiei de locuinte, vanzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie si construirea de case proprietate personala de odihna sau turism; in plus, pentru Legea nr.4/1973, titlu de proprietate.



b) in cazul actelor incheiate la notar - contract de vanzare –cumparare, sau dupa caz, donatie, hotarare judecatoreasca; c) in cazul apartamentelor dobandite prin mostenire, dupa caz, actele de proprietate de la punctul a) sau b) si certificatul/certificatele de mostenitor.



Pentru imobilele cumparate cu achitarea pretului in rate, declaratie autentica de primire a restului de pret.



2.Pentru inscrierea imobilului in cartea funciara este nevoie de documentatie cadastrala – intocmita de o persoana autorizata si vizata de Oficiul judetean sau a Municipiului Bucuresti de Cadastru, Geodezie si Cartografie.



Nota: daca se doreste o dezmembrare se vor face schite: pentru parcela initiala si pentru fiecare parcela rezultata si se vor obtine numere cadastrale distincte.



3. Pentru intabularea dreptului de proprietate, incheierea de carte funciara de la biroul de carte funciara de la locul situarii imobilului.



4.Certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciara. Extrasul se elibereaza notarului public sau la cererea proprietarului. Extrasul de carte funciara pentru autentificare este emis de catre biroul de cadastru si publicitate imobiliara de la locul situarii imobilului.



5. Certificat fiscal de la Directia Taxe si Impozite Locale. Instrainarea unei cladiri sau teren, prin oricare modalitatile prevazute de lege, nu poate fi efectuata pana cand titularul dreptului de proprietate asupra cladirii respective (teren) nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate in litigiu, cuvenite bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale unde este amplasata cladirea (terenul) sau al celei unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul in cauza, cu termene de plata scadente pana la data de intai a lunii urmatoare celei in care are loc instrainarea. Atestarea achitarii obligatiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale (art.254 alin.7 si art.259 alin.61din Codul fiscal).



6. Adeverinta de la asociatia de proprietari din care sa reiasa ca apartamentul nu are datorii la intretinere (art.20 din Legea nr.230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari) Adeverinta trebuie eliberata in original sub semnatura presedintelui si a administratorului asociatiei de proprietari, cu precizarea numelui si prenumelui acestora, si cu stampila asociatiei de proprietari. Daca imobilele nu au constituite asociatii de proprietari sunt necesare ultimele chitante de achitare a utilitatilor imobilului.



7. Factura de la Electrica insotita de ultima chitanta care sa ateste achitarea energiei electrice.



8. Certificat de performanta energetica a cladirii – eliberat potrivit Legii nr.372/2005 privind performanta energetica a cladirii de un auditor energetic autorizat (doar in cazul vanzarii si inchirierii). Legea nr.372/2005 reglementeaza obligatia vanzatorului de a pune la dispozitia cumparatorului certificatul de performanta energetica. In situatia in care vanzatorul declara ca nu a pus la dispozitia cumparatorului acest certificat, actul va putea fi autentificat, mentionandu-se consimtamantul cumparatorului de a-l exonera pe vanzator de prezentarea lui.



9. Pentru contractul de intretinere incheiat de persoane varstnice se impune asistenta unui reprezentant al autoritatii tutelare, in conformitate cu Legea nr.17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice.



10. Certificate de casatorie vanzatori si cumparatori (daca este cazul), sau sentinta civila de divort cu mentiunea "definitiva si irevocabila".



11. Cartile de identitate (buletinele sau dupa caz, adeverinte provizorii) pasapoarte.



2. Actele necesare pentru vanzarea - cumpararea unei locuinte si/ sau terenului aferent sunt:



-Actele de proprietate in original (vanzare-cumparare, donatie, hotarare judecatoreasca, titlu de proprietate conform legii fondului funciar etc), autorizatia de constructie, proces -verbal de receptie la terminarea lucrarilor si celelalte acte mai sus aratate la punctul 1. Daca imobilul a fost dobandit prin mostenire se va prezenta si certificatul de mostenitor.



- Daca terenul trecuse la stat inainte de 1990, ordinul prefectului pentru cele aferente constructiilor (art.36 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar); adeverinta sau proces-verbal de punere in posesie in cazul in care nu s-a eliberat inca titlul (art.2 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997); documentatia prevazuta in Ordinul nr.309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare incheiat intre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania privind modul de efectuare a operatiunilor de publicitate imobiliara, in aplicarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;



-Pentru locuintele unifamiliale sau apartamente in cladiri in care nu sunt constituite asociatii de proprietari, se prezinta chitantele care atesta achitarea taxelor de salubritate, gaze, apa etc.



-Dovada dreptului de preemtiune in urmatoarele cazuri:



- vanzarii- cumpararii de paduri (art.45 din Codul silvic) . Astfel, statul are drept de preemptiune la cumpararea de paduri care constituie enclave in fondul forestier proprietate publica a statului sau sunt limitrofe acestuia, la pret si in conditii egale. Vanzatorul are obligatia de a instiinta in scris administratorul padurilor proprietate publica a statului despre intentia de vanzare, acesta din urma putandu-si exercita dreptul de preemptiune in termen de 30 de zile de la instiintare. In cazul in care administratorul padurilor proprietate publica a statului nu isi manifesta in scris intentia de cumparare, in termenul prevazut la alin.(6), vanzarea terenului este libera;



- dreptul de preemtiune pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici și mijlocii (IMM-urilor). La art.12 lit. d) din Legea nr. 346/2004 se prevede ca “intreprinderile mici si mijlocii au drept de preferinta la cumpararea activelor disponibile ale regiilor autonome, societatilor/companiilor nationale, precum si ale societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, aflate in vecinatatea imediata a activelor pe care le detin in proprietate;



- Dreptul de preemtiune instituit de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (de ex.cladiri de valoare istorica sau arhitecturala deosebita sau terenuri pe care se gasesc vestigii istorice), la art.4 prevede:”monumentele istorice aflate in proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vandute numai in conditiile exercitarii dreptului de preemtiune ale statului roman, prin Ministerul Culturii si Cultelor, pentru monumentele istorice clasate in grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor, pentru monumentele istorice clasate in grupa B, ori al unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz, potrivit prezentei legi, sub sanctiunea nulitatii absolute a vanzarii”.



II. Înstrainari de bunuri mobile 1. Actul de proprietate sau factura de la producator (daca exista); 2. Pentru autoturisme: - Cartea de identitate - Certificatul de înmatriculare - Certificatul de atestare fiscala (Se elibereaza de Administr atia financiara a Consiliului local în a carei raza teritoriala se afla bunul). 3. Actele de identitate ale partilor (originale): buletine, carti de identitate, pasapoarte, legitimatii oficiale cu stampila si fotografia posesorului sau doi martori cu actele de identitate enumerate mai sus.